A good ol' fashioned book burning

Pastorul unei biserici din statul american Florida a decis ca a sosit timpul să se scalde în latrina religioasa și propune, pentru a comemora atentatele din 11 septembrie 2001, organizarea unei zi internationale de ardere a Coranului.

Biserica 'Dove World Outreach Center'  îşi invită enoriaşii să ardă în viitorul 11 septembrie exemplare din Coran în faţa porţilor sale la Gainville (la 500 km la nord-est de Miami), ba invită şi alte centre religioase să facă la fel pentru a-şi aminti astfel de victimele atentatelor şi a combate 'demonul Islamului'.

'Islamul şi sharia sunt responsabile de 11 septembrie. Vom arde exemplare din Coran pentru că noi credem că este timpul pentru creştini, pentru biserici, pentru responsabilii politici să se ridice şi să spună: 'Nu, Islamul şi sharia nu sunt binevenite în SUA'' , a declarat pastorul Terry Jones

Reprezentanții "Religiei păcii și iubirii" nu s-au lăsat nici ei mai prejos, membri ai unui forum pe internet care apără jihadul, Al-Falluja, au reacţionat ameninţînd că vor face să curgă ´râuri´ de sânge american. Oficialii din Gainesville s-au declarat ingrijorati de violentele care s-ar putea produce. Biserica a primit cateva amenintari cu moartea iar persoane necunoscute au rupt doua panouri aflate in apropierea lacasului de cult.

Intr-o hilară încercare de a organiza un contra-eveniment, "Consiliul pentru relații Americano-Islamice" propune în paralel un dineu sub titlul "Împărtășește Coranul"; probabil vor lăsa deoparte versetele mai puțin populare. Știți voi ... pedofilie, intoleranța, decapitări ... părțile mai zemoase.

Și mai amuzat este unul dintre cele 10 motive date de Terry Jones pentru care Coranul ar trebui ars.
"Cele mai timpurii scrieri cunoscute despre profetul Mohammed au fost scrise la 120 de ani de la moartea sa. Toate scrierile islamice (Coranul si Hadith, biografiile și tradițiile) sunt confuze, inconsistente și contradictorii. Poate că Mohammed nu a existat niciodată. Nu avem nicio dovadă coerentă despre de ce a spus sau făcut și totuși musulmanii urmează fără ezitare învățăturile distructive ale islamului. ". Ironia face că același argument este aplicabil și Bibliei, la pachet cu creștinismul.

Conformism social

Trinitate, transubstanțiere, miracole, moaște; când este vorba de religie nimic nu pare să fie îndeajuns de ridicol pentru a nu fi acceptat. Cum se face că persoane educate, membrii funcționali ai societății sunt dispuși să iși suspende gândirea și să accepte orice basm religios?


În 1955 psihologul american Solomon Asch realizează un studiu prin care încearcă să determine în ce fel ideile grupului influențează ideile personale. Cu alte cuvinte, ce se întâmplă cu oamenii confruntați cu o realitate socială care intră în conflict cu percepțiile lor de bază asupra lumii. 


Participantul este recrutat pentru un studiu despre percepția vizuală, care începe cu evaluarea dimensiunii relative a unor linii. Îi sunt arătate cartonașe cu trei linii de lungimi diferite și este rugat să spună care dintre cele trei are aceeași lungime cu o linie de comparație. Una este mai scurtă, cealaltă mai lungă și a treia are exact aceeași lungime cu linia de comparație. Sarcina este una extrem de usoară. În acest studiu participantul nu este singur; este flancat de alți subiecți, șapte la număr. La început răspunsurile celorlalți subiecți coincid cu cele ale participantului dar, la unele încercări, fiecare dintre ei, pe rând, relatează că vede linia lungă ca fiind de aceeași lungime cu linia medie sau linia scurtă la fel ca cea medie. (Participantul nu este informat, dar ceilalți subiecți sunt membrii ai echipei de cercetare și au fost instruiți să dea unanim răspunsuri incorecte la unele întrebari critice). Această situație se repetă în 12 cazuri din 18. Ce va face participantul la experiment? Se va alinia celorlalți sau iși va păstra independența spunând ceea ce vede (și este real).






70% dintre participanți au cedat grupului la unele dintre probele critice, 30% s-au conformat la majoritatea probelor și doar 25% și-au menținut independența pe parcursul testării. 5% dintre subiecți s-au conformat în toate cele 12 cazuri.


Rezultatele testului au fost surprinzătoare chiar și pentru Asch: “Tendința către conformism este atât de puternică în societate încât tineri bine intenționati și inteligenți sunt dispuși să numească albul - negru. Este o problemă ingrijorătoare.”


Experimentul lui Asch ridică întrebari asupra rolului jucat de creier în conformitatea socială. Când oamenii se conformează, decid rațional să meargă cu grupul sau chiar iși schimbă percepția și acceptă validitatea informației noi, dar eronate, oferită de grup. 
Pentru a răspunde la această întrebare un studiu recent a folosit tehnologia avansată de scanare a creierului. Folosind imagistică de rezonanţă magnetică funcțională (FMRI) cercetatorii pot observa creierul activ atunci când o persoană se angajează în diferite sarcini, detectând regiunile specifice ale creierului care sunt energizate în timp ce realizează diferite sarcini mentale. 


Ca și în experimentul lui Asch, subiecții cedează grupului dând raspunsurile greșite. Când au cedat erorii, conformitatea a fost observată sub forma unor schimbari în anumite regiuni ale cortexului cerebral destinate vederii și orientării spațiale. În mod surprinzător, nu vor apărea schimbări în zonele cortexului frontal care se ocupă de monitorizarea conflictelor, planificare sau alte activitați mentale de ordin superior. Pe de altă parte, dacă subiecții fac judecați independente care se opun grupului, creierul s-a activat în zone cu pregnanță emotională. Aceasta înseamnă că, pentru cei care și-au menținut independența, rezistența a creat o povară emotională - autonomia presupune costuri psihice. 


Cercetătorul principal al studiului, Gregory Berns, concluzionează: “Ne place să credem că a vedea înseamnă a crede, dar rezultatul studiului arată ca a vedea înseamană a crede ceea ce grupul îți spune să crezi”. Cu alte cuvinte, atunci când se cristalizează într-un consens de grup, vederile altora pot să afecteze modul în care percepem aspecte importante ale lumii externe, punând astfel sub semnul întrebării chiar natua adevărului. Numai devenind conștienți de vulnerabilitatea noastră fața de presiunea socială putem începe să ne formăm rezistența la conformitate. 


[PDF] Opinions and Social Pressure, Scientific American, 1955

What Other People Say May Change What You See, New York Times, 2005

Sodoma și Gomora nu erau gay (partea I)

Ideea că homosexualitatea este clar condamnată în Vechiul Testament izvorăște din mai multe pasaje. Probabil cea mai cuoscută si, cu siguranță, cea mai influentă este povestea Sodomei și Gomorei din Geneza 19. De fapt relațiile homosexuale au fost numite, în limba latina, chiar după acest oraș (Sodoma), și in decursul evului mediu cel mai apropiat cuvant de "homosexual", în latină sau altă limbă, a fost "sodomita" (Este de precizat ca termenul sodomie (sodomia) este extrem de vag și ambiguu fiind folosit pentru a defini de la relațiile heterosexuale intr-o pozițitie atipica pana la sex oral cu animale. La un moment în istorie a fost folosit pentru a exprima exclusiv relațiile homosexuale iar in alt moment a facut referire doar la relațiile heterosexuale.)
O interpretare homosexuala a poveștii este, insă, relativ recentă. Niciunul dintre pasajele Vechiului Testament care se referă la răutatea, sau păcatul Sodomei, nu sugerează homosexualitatea. Pe fondul unor schimbari sociale mult mai târzii paradigma poveștii se schimbă și interpretarea sa devine una exclusiv sexuală.

Este de notat că, istoric, exista foarte putine dovezi pentru a dovedi existența Sodomei și Gomorei; de fapt cuvantul Sodoma derivă din cuvantul ebraic pentru "ars" iar Gomora din cel pentru "daramaturi". Daca au existat doua cetați distruse ca urmare a unui cataclism, care, poate, a inspirat povestea biblică; nu acestea era numele lor. Geneza a fost rescrisă dupa ieșirea din exilul Babilonian și este posibil ca povestea să fi fost preluată din mitologia sau legendele locale.

Judecând doar textul biblic, par a fi patru concluzii pe care le putem trage despre distrugerea Sodomei: (1) locuitorii Sodomei au fost nimiciți din pricina răutatii lor; răutate care l-a determinat chiar pe Dumnezeu să trimita doi îngeri să investigheze; (2) Sodoma a fost distrusă pentru că locuitorii au încercat sa îi violeze pe cei doi îngeri; (3) orașul a fost distrus pentru că locuitorii au incercat să întrețină relații homosexuale cu îngerii (violul și homosexualitatea sunt doua delicte separate în legea evreiască); (4) orașul a fost culcat la pământ intrucât locuitorii nu au fost ospitalieri cu strainii trimiși de Dumnezeu.

Deși este o concluzie mai pronunțată decât celelate, concluzia (2) a fost de cele mai multe ori ignorată de catre cei care au studiat textele biblice, atât în trecut cât și în prezent. Începand cu 1955 se observa o creștere a numărului cercetatorilor biblici moderni care favorizează a patra interpretare a textului, aceștia accentuând că nunațele sexuale sunt minore sau chiar inexistente, și tâlcul original al istorisirii are de-a face cu ospitalitatea. Succint, concluzia acestor cercetători este că Lot încalcă legile (obiceiurile) Sodomei (oraș în care el insuși era strain) primind străini în cetate după căderea nopții fara a avea aprobarea Sfatului orașului. Atunci când locuitorii Sodomei cer ca Lot să îi aduca afara pe străini pentru a-i “cunoaște”, ei nu cer, de fapt, mai mult decăt sa cunoasca cine sunt aceștia; distrugerea orașului are loc, mai apoi, nu din pricina imoralității sexuale ci din cauza ostilitații fată de straini.

Numeroase argumente ofera o bază solidă acestei concluzii. D.S. Bailey (Derrick Sherwin Bailey - 1955, Homosexuality and the Western Christian Tradition) evididențiaza că verbul evereisc pentru “a cunoaște” este, în ciuda opiniei publice, extrem de rar folosit cu conotație sexuală in Biblie: in numai 10 din cele 943 de apariții în Vechiul Testament este folosit cu sensul de cunoaștere carnală (tradus uneori “împreunare”). Septuagintul (Versiunea alexandrina a Vechiului Testament tradus in limba greacă) nu are, de asemenea, nicio referire sexuală pentru acest fragment, expresia grecească folosită însemnând “a deveni cunoștinta cu”, “a deveni familiar cu” (συγγεωμεθ αντοις) in contrast cu verbele folosite când se face referire la fiicele lui Lot; verbe ce au un sens sexual. Mai mult, povestirea Sodomei și Gomorei este singura bucată din Vechiul Testament în care se crede că verbul “a cunoaște” ar face referire la actul homosexual.

Isus însuși pare să creadă că Sodoma a fost distrusă datorită pacatului inospitalitații:

“Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.” (Matei 10: 14-15; Luca).

De asemenea sunt, în Vechiul Testament, numeroase referințe către Sodoma și soarta acesteia, iar cercetătorii nu au acordat întotdeauna acestui aspect importanța meritată. Sodoma este folosită ca un simbol al răului in zeci de pasaje, dar în niciunul dintre ele păcatul Sodomei nu este specific indicat ca fiind homosexualitatea; pe de altă parte, celelalte păcate sunt explicit menționate. Ecclesiasticul spune că Dumnezeu îi ura pe sodomiți pentru trufia lor

“N-a iertat pe cei care locuiau cu Lot, ci i-a urgisit pentru trufia lor. “ Ecclesiasticul (16:9)

iar Cartea Înțelepciunii avansează aceeași ipoteză. In Iezechiel păcatele Sodomei nu sunt doar enumerate ci sunt găsite a fi mai putin grave decât păcatele sexuale ale Ierusalimului:

"Viu sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu; Sodoma, sora ta, n-a făcut nici ea, nici fiicele ei ce-ai făcut tu şi fiicele tale.
Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit. ". Iezechiel (16:48-49)

Este necesar să subliniez înca o dată că acești autori ai Vechiului Testament fac referire la o istorisire despre care unii comentatori moderni pretind că se refera, in mod negreșit, la homosexualitate; și că acești autori aveau o legătură mult mai intimă cu limba și cu viața oamenilor acelor timpuri. Refuzul lor sistematic de a conecta morala poveștii Sodomei cu homosexualitatea nu poate fi trecut cu vederea prea ușor.

Singurul argument care poate fi adus pentru a demonstra dorința sexuală a sodomiților este că Lot oferă pe cele doua fiice ale sale locuitorilor cetații, iar gestul său sugerează anticiparea intențiilor sexuale. Acest argument, totuși, nu rezistă unei cercetari atente. Bailey notează: "Punerea în legatuă (a actului lui Lot) cu motivul - oricare ar fi fost acesta - pentru care cetațenii cereau aducerea străinilor este pură speculație. Cele doua fete sunt, fară îndoială, singura răscumprare pe care Lot o putea oferi in acel moment pentru straini". Aceasta acțiune, de neinmaginat în societatea noastră, este consistenta însa cu statutul social insignifiant al femeilor și al copiilor din vremea aceea; iar evenimentul nu este lipsit de unul asemănător in "mult mai civilizatul" Imperiu Roman: Ammianus Marcelinus își aminteste de un incident în care Consulul Tertullus și-a oferit copii unei mulțimi ostile pentru a se salva.

În partea a doua a articolului vom vedea că întelesul original al poveștii biblice rămâne neschimbat pana târziu în Evul Mediu, că istorisirea are o geamănă pe care o găsm intr-o altă bucată a Vechiului Testament și, paradoxal, aceea și-a pastrat tâlcul și vom analiza schimbăriile care au dus la reintepretarea moralei poveștii Sodomei.

Biserica din punct de vedere sociologic

Sociologii au propus mai multe clasificări ale mişcărilor religioase. Cea mai folosită clasificare în sociologia religiei este tipologia secta-biserică. Aceasta spune că bisericile, ecleziastul, confesiunile şi sectele formează un continuum cu influenţă din ce în ce mai scăzuta asupra societăţii.

Adaptare după:

http://en.wikipedia.org/wiki/Sociological_classifications_of_religious_movements#Church_and_ecclesia

Culturile de tip biserică

Culturile de tip biserică reprezintă religii care cumulează toate expresiile religioase ale unei societăţi. Religiile de acest tip au rol protector din punct de vedere religios asupra tuturor membrilor societăţii în care sunt localizate şi nu tolerează concurenţa religioasă. Religiile de acest tip proiectează viziunea lor asupra lumii peste adepţi şi de obicei sunt implicate în politcă şi economie (n.trad. deja seamană cu BOR).

Johnstone a propus urmatoarele 7 criterii ale acestui tip:

1. Pretind universalitatea, includ toţi membri unei societăţi în rândul lor, şi au o tendinţă puternică de a egala noţiunile de "cetăţenie" cu "membru".

2. Exercită monopol religios şi încearcă să elimine concurenţa religioasă.

3. Sunt aliate cu statul şi puterile seculare – în mod frecvent apar suprapuneri de responsabilităţi şi se sprijină între ele.

4. Au o ierarhie ca o instituţie birocratică cu o diviziune complexă a muncii.

5. Angajează clerici profesionişti cu formare de cleric si cu diplomă obţinută în cadrul unei instituţii de învăţământ a religiei respective.

6. Principalul mod de a căpăta membri este prin naşterea şi socializarea copiilor in rândul cultului.

7. Permiterea diversităţii prin crearea diferitor grupuri în interiorul bisericii (ex. ordine de călugări sau măicuţe) pentru a nu se forma alte religii noi.

Exemplu clasic de biserică conform definiţiei de mai sus este Biserica Romano-Catolică, mai ales in forma ei veche. În zilele noastre Biserica Romano-Catolică a fost forţată să se transforme într-o confesiune din cauza pluralismului religios sau a competiţiei între religii. Cel mai bine se poate observa în cadrul catolicilor din Statele Unite. Procesul de schimbare din biserică în confesiune încă se desfăşoară în multe ţări din America Latină, unde majoritatea cetăţenilor rămân catolici.

O variantă a bisericii este ecleziastul. Aceasta are toate caracteristicile bisericii descrise mai sus, cu excepţia că au mai puţin succes în obţinerea adeziunii tuturor membrilor societăţii şi nu sunt singura autoritate religioasă. Acest tip de biserica estre reprezentat cel mai bine de religiile de stat europene.

Cultul de tip confesiune.

Confesiunea este la limita între sectă şi bisercă. Confesiunile apar atunci când biserica începe să piardă monopolul religios într-o societate. Când bisericile şi/sau sectele devin confesiuni se schimbă şi unele caracteristici ale lor. Johnstone oferă următoarele caracteristici ale religiilor de tip confesiune:

1. La fel ca bisericile, dar contrar sectelor sunt în relaţii bune cu statul şi puterile seculare şi pot încerca uneori să influenţeze Guvernul.

2. Încearcă să menţină relaţii tolerante şi prietenoase cu alte confesiuni în contextul pluralismului religios.

3. Se bazează în primul rând pe noii născuţi pentru mărirea numărului de membri, precum şi prin convertirea noilor adepţi. Unii urmăresc evanghelizarea.

4. Acceptă să schimbe măcar puţin dogma şi practicile religioase şi tolerează într-o oarecare măsură diversitatea teologică şi disputele teologice.

5. Urmează o slujbă şi un ritual de venerare îndeajuns de rutinate, care descurajează explicit expresivitatea emoţională spontană.

6. Educă şi angajează clerici profesionişti care trebuie să îndeplinească criterii formale pentru a fi certificaţi.

7. Accepta mai puţină implicare a membrilor decât sectele dar mai multă decat bisericile

8. De multe ori acceptă mai mulţi membri din clasele mijlocii şi superioare ale societăţii.

Majoritatea marilor grupări creştine formate după reformare sunt confesiuni prin această definiţie (de exemplu: baptiştii, metodiştii, luteranii, adventiştii de ziua a şaptea).

Sectele

Din punct de vedere sociologic o sectă este definită ca un grup religios nou format care protestează asupra unor aspecte ale religiei din care s-a despărţit (în general o confesiune). Motivaţiile lor tind să fie acuzări de apostazie sau erezie în confesiunea părinte. În general deplâng mişcările liberale din cadrul denominărilor şi cer întoarcerea la “religia adevărată”.

Conducătorii sectelor tind să fie dintr-o pătură socială şi/sau economică inferioară majorităţii confesiunii din care făceau parte, o componentă a confesiunii care nu a apucat încă să se dezvolte sau să fie înţeleasă. Cei mai mulţi sociologi cred că atunci când în crearea unei secte sunt incluse distincţii între clasele sociale, se va încerca să compenseze pentru statutul lor social inferior. De obicei rezultatul acestor factori este încorporarea în teologia sectei a unui dispreţ faţă de obiectele decorative ale celor bogaţi (exemplu: bijuterii sau alte semne de bogăţie).

După formare, sectele pot urma 3 căi: dizolvare, instituţionalizare sau eventual să se dezvolte într-o confesiune. Dacă secta începe să piardă membri atunci se va dizolva. Dacă secta capătă membri secta va fi obligată să adopte din caracteristiciile unei confesiuni pentru a putea menţine ordinea (exemplu: birocraţie, doctrină explicită etc.). Chiar şi atunci când numărul de membri nu creşte sau creşte foarte încet se vor crea anumite norme pentru a guverna activităţile de grup şi comportamentul în grup. Crearea normelor va rezulta în descreşterea spontaneităţii care sunt de regulă principala atracţie a sectelor. Adoptarea caracteristicilor confesiunilor poate fie să transforme secta într-o confesiune sau dacă se face un efort conştient pentru a se menţine o parte din spontaneitate şi din partea de protest a sectei se va crea o sectă instituţionalizată. Sectele instituţionalizate sunt undeva la mijloc între secta şi confesiune în dezvoltarea religioasă. Exemple de secte instituţionalizate: Huteriţii, Martorii lui Iehova, Iglesia ni Cristo şi Amish.

Multe din denominările existente astăzi în SUA îşi au originile în secte care au plecat din denominări (sau din Biserici în cazul Anglicanilor şi a Luteranilor). Exemple: Metodişti, Baptişti şi Adventişti de ziua şaptea.

Biserica la menstruatie

La sugestia unui prieten am citit despre marea disputa de acum in sanul comunitatii religioase despre interdictia femeilor aflate la menstruatie de a intra in biserica.

Puteti citi opinia celor care nu sunt de acord cu femeile sa intre in biserici aici.

Printre alte comentarii am gasit unul fabulos:

“Multa vreme nu am tinut cont de acest lucru, considerandu-l foarte putin important. Eram convinsa ca Dumnezeu nu ma pedepseste pt atata lucru si ca in ziua de azi nu mai e valabil. Duhovnicul mi-a spus ca mare pacat este acesta si ca in acest fel spurc biserica. Si mi-a mai spus ca Scriptura este mereu actuala si fiecare cuvant din ea se adreseaza si celor din aceste vremuri, deci si interdictia asta e valabila si acum.”

Deja unii dintre voi zambesc gandindu-se la Levitic si Deuteronom. De ce alegeti numai anumite pasaje din Vechiul Testament pe care sa le urmati? La fel de bine puteti sa introduceti sclavia. Bilblia e de acord cu ea. Tot acolo se spune ca liliecii sunt pasari, ca insectele au 4 picioare, ca daca un copil nu te asculta poti sa il omori cu pietre, ca daca te casatoresti cu o fata care nu e virgina poti sa o omori cu pietre si multe altele. Doar pentru ca scria in Vechiul Testament o regula asta nu inseamna ca e de actualitate, dimpotriva. E foarte greu sa respecti toate regulile, atat de greu incat ti-ar distruge viata. Puteti sa va uitati la filmuletul atasat in care un om a incercat sa traiasca 1 an respectand toate rigorile bilbliei. Invatati din experienta lui:

http://www.ted.com/talks/a_j_jacobs_year_of_living_biblically.html

si oare Fecioara Maria cand avea menstruatie nu avea voie in sinagoga? O batea Iosif daca dormeau in acelasi pat si era la menstruatie?

Istoria Bisericii: Etimologia cuvantului Biserica

Căutând informaţii despre cum a apărut biserica am găsit câteva lucruri interesante pe pagina de wiki in greacă http://el.wikipedia.org/wiki/Εκκλησία

Ce m-a uimit este că nu au fost traduse şi in varianta în română a aceleiaşi pagini.

„Ecclesia” erau adunarile democratice de cetateni din Atena. La aceste întruniri puteau participa toti cetatenii (locuitorii oraşului cu drepturi civile) de peste 18 ani. Rolul lor era de a rezolva problemele oraşului, de a decide daca merg sau nu la război, de a alege strategiile militare, alegerea generalilor sau a reprezentanţilor.

În timpuri şi mai vechi cuvantul „ecclesia” era folosit pentru a denomina adunarile întregii armate cu scopul comunicarii unor anunţuri sau pentru a se lua diverse hotărâri.