Pastorul unei biserici din statul american Florida a decis ca a sosit timpul să se scalde în latrina religioasa și propune, pentru a comemora atentatele din 11 septembrie 2001, organizarea unei zi internationale de ardere a Coranului.
Biserica 'Dove World Outreach Center' îşi
invită enoriaşii să ardă în viitorul 11 septembrie exemplare din Coran
în faţa porţilor sale la Gainville (la 500 km la nord-est de Miami), ba
invită şi alte centre religioase să facă la fel pentru a-şi aminti
astfel de victimele atentatelor şi a combate 'demonul Islamului'.
'Islamul şi sharia sunt responsabile de 11 septembrie. Vom arde
exemplare din Coran pentru că noi credem că este timpul pentru creştini,
pentru biserici, pentru responsabilii politici să se ridice şi să
spună: 'Nu, Islamul şi sharia nu sunt binevenite în SUA'' , a declarat
pastorul Terry Jones
Reprezentanții "Religiei păcii și iubirii" nu s-au lăsat nici ei mai prejos, membri ai unui forum pe internet care apără jihadul, Al-Falluja, au
reacţionat ameninţînd că vor face să curgă ´râuri´ de sânge american. Oficialii din Gainesville s-au declarat ingrijorati de violentele care s-ar putea produce. Biserica a primit cateva amenintari cu moartea iar persoane necunoscute au rupt doua panouri aflate in apropierea lacasului de cult.
Intr-o hilară încercare de a organiza un contra-eveniment, "Consiliul pentru relații Americano-Islamice" propune în paralel un dineu sub titlul "Împărtășește Coranul"; probabil vor lăsa deoparte versetele mai puțin populare. Știți voi ... pedofilie, intoleranța, decapitări ... părțile mai zemoase.
Și mai amuzat este unul dintre cele 10 motive date de Terry Jones pentru care Coranul ar trebui ars.
"Cele mai timpurii scrieri cunoscute despre profetul Mohammed au fost scrise la 120 de ani de la moartea sa. Toate scrierile islamice (Coranul si Hadith, biografiile și tradițiile) sunt confuze, inconsistente și contradictorii. Poate că Mohammed nu a existat niciodată. Nu avem nicio dovadă coerentă despre de ce a spus sau făcut și totuși musulmanii urmează fără ezitare învățăturile distructive ale islamului. ". Ironia face că același argument este aplicabil și Bibliei, la pachet cu creștinismul.
luni, 23 august 2010
A good ol' fashioned book burning
de: John Doe Jersey at 10:10 4 comments
tags: Biserica, confesiune, crestinism, habotnicie, Islam, ridicol
duminică, 21 februarie 2010
Biserica la menstruatie
La sugestia unui prieten am citit despre marea disputa de acum in sanul comunitatii religioase despre interdictia femeilor aflate la menstruatie de a intra in biserica.
Deja unii dintre voi zambesc gandindu-se la Levitic si Deuteronom. De ce alegeti numai anumite pasaje din Vechiul Testament pe care sa le urmati? La fel de bine puteti sa introduceti sclavia. Bilblia e de acord cu ea. Tot acolo se spune ca liliecii sunt pasari, ca insectele au 4 picioare, ca daca un copil nu te asculta poti sa il omori cu pietre, ca daca te casatoresti cu o fata care nu e virgina poti sa o omori cu pietre si multe altele. Doar pentru ca scria in Vechiul Testament o regula asta nu inseamna ca e de actualitate, dimpotriva. E foarte greu sa respecti toate regulile, atat de greu incat ti-ar distruge viata. Puteti sa va uitati la filmuletul atasat in care un om a incercat sa traiasca 1 an respectand toate rigorile bilbliei. Invatati din experienta lui:
http://www.ted.com/talks/a_j_jacobs_year_of_living_biblically.html
si oare Fecioara Maria cand avea menstruatie nu avea voie in sinagoga? O batea Iosif daca dormeau in acelasi pat si era la menstruatie?
de: Tanuki at 16:04 4 comments
tags: Biserica, habotnicie, menstruatie, ridicol
