Chipul cioplit cel de toate zilele

Da, mă refer la icoane. Să o luam cu începutul. Acu' o căldare de ani, se zice ca Dumnezeu i-a dat lui Moise, cocoţat singurel pe un munte înflăcărat, fumegând şi zgâlţâitor, nişte legi (aproximativ 10 la număr, depinde din care carte a Bibliei le iei şi cum vrei să le separi), ca să ştie şi poporul lui Israel ce trebuie şi ce nu trebuie să facă.

Eu ma refer în articolul de faţă doar la ce-a de-a doua poruncă, şi prezint mai jos două dintre cele trei variante prezente în Biblie:

A. Ce-a de-a doua poruncă, în varianta din Ieşirea 20:4-6:

4. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!

5. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam,

6. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

B. Ce-a de-a doua porunca, in varianta din Deuteronom 5:8-10:

8. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ.

9. Să, nu te închini lor, nici să le slujeşti, căci Eu Domnul Dumnezeul tău sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc.

10. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

Ok, deci se stipuleaza clar în ambele variante explicit, ca oamenii să nu-şi facă niciun fel de asemănare a niciunui lucru, prin asta zic eu incluzându-se pe sine, pe viitorul său fiu semizeu, sutele de sfinţi (ce vor intra in peisaj abia când se va adopta şi ideologia nemuririi sufletului), pe îngeri, pe draci, etc.

Şi totusi bisericile sunt literalmente ticsite cu icoane, atât la interior cât şi la exterior, depinzând de moda regională. Se profită de fiecare metru pătrat de tencuială pentru a insera un îngeras, un norişor, o maică cu prunc în braţe, un sfânt martir, un apostol, Diavolul, şi desigur Dumnezeu la puterea a3-a (respectiv un tip mai bătrân, un tip mai tânăr, şi după caz, un porumbel – că fantomă mai greu reprezentată artistic).

Si ce zic creştinii când sunt întrebaţi de neconcordanţa de faţă? Păi, ce se pricep mai bine: “interpretezi tu greşit: icoanele nu reprezintă chip cioplit”. Şi de aici variaţiuni pe aceeaşi temă: că de fapt oamenii nu se închină icoanelor, ci sfinţilor sau cui este reprezentat în icoană, că de fapt icoanele au scop decorativ, pentru a decora casa Domnului, pentru ambianta plăcută, şi că ei nu slujesc icoanele la propriu, ci pe Dumnezeu sau sfintii din ele.

Hai sa vedem ce zice practica în schimb, şi cum ar trebui facută diferenţa între obiect decorativ şi această aparentă derogare de la chip cioplit. Să presupunem că icoanele ar fi doar cu rol ornamental, să facă “atmosferă” în biserici, să contribuie la o ambiantă placută…...dar în cazul ăsta:

- oamenii n-ar trebui să meargă să facă coadă să le pupe, de parcă asta le-ar aduce vreun bonus care spală câteva păcate uşoare;

- n-ar trebui sa faca ritual de a pupa cele mai “importante” icoane de fiecare dată când trec prin, sau viziteaza o biserică, de parcă s-ar simţi icoanele mai prost dacă nu sunt venerate;

- n-ar trebui să stea pironiţi cu orele în genunchi în faţa lor, de parcă dacă stau lânga ele în biserică au un fel de special delivery către mailul lui Dumnezeu, şi dacă stau acasă să facă asta s-ar putea să ajungă rugăciunea în folderul de Spam;

- n-ar trebui să îşi facă cruce când trec prin dreptul lor, de parcă dacă trec fara să-şi facă s-ar supara sfantu’ din ceruri sau unde o fi, că nu i-afost venerată poza;

- n-ar trebui să le sfinţească înainte ca acestea să treacă de la valoarea de “lemn/plastic/sticlă pictat(ă)” la “sfântă icoană”;

- n-ar trebui sa fie “păcat” sa arunci icoane la gunoi, de parcă s-ar simti prost sfantu’ din icoana ca nu mai stă la loc de cinste;

- n-ar trebui sa fi nevoit sa dai foc şerveţelelor/cârpelor cu care le ştergi de picăturile de apa rămase pe suprafaţa lor în urma sfinţirii (pentru că apa aceea e apă sfinţită şi e păcat să o arunci la gunoi, ca şi în cazul tuturor lucrurilor sfinţite);

- n-ar trebui să depozitezi maldăre de flori sfinţite lângă ele de florii, de parcă se simte cel din icoană mai bine ca are o floare aflată în descompunere atârnată lânga el;

toate acestea reprezintă comportamente de venerare a obiectelor, atata timp cât comportamentul este legat de prezenţa obiectului specific, şi NU ar trebui să se întample dacă icoanele ar avea doar scop ornamental, precum o vază, un covor sau o veioză. Aşadar, un alt splendid caz adaugăt la înfloritoarea listă de interpretabilitate a cuvântului absulut.