Tăticul lui Iisus

Un stâlp de temelie al creștinismului este reprezentat de naşterea miraculoasă a lui Iisus. Atât de miraculoasă, pe cât de controversată. Ai zice că un lucru important ca ăsta măcar ar fi menţionat independent şi identic în câteva locuri importante, cel puţin. Ei bine, surpriză, nu-i aşa. Să vedem ce are de zis scriptura :

Mesia trebuia să fie un urmaş al lui David:
Romani 1:3 “născut din sămânţa lui David, după trup”;
Fapte 2:30 “Dumnezeu i s-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui”,
2 Regi 7:12 “voi ridica după tine pe urmaşul tău, care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea sa.”

Deci clar Iisus trebuia să provină fizic, din seminţia lui David. Astfel, genealogiile prezentate in Matei 1 si Luca 3, ambele arată cum Iosif este urmaşul fizic al lui David. Dar hopa....parcă Maria născuse virgină, aşadar de ce s-au mai chinuit ăia doi să compună fiecare câte o genealogie, ca să ateste ca Iosif se trage din David, dacă Iosif nu ar fi contribuit cu material genetic pentru viitorul Mesia? Ar fi cam pierdere de vreme să stai să înșirui generaţii şi cu un pas înainte de cea care urma să conteze, copilu’ să se nască printr-o minune, sădit de un duh, aşadar sămânţa lui David să nu joace niciun rol.

Mai mult, dintre 4 evanghelii câte au hotărât ulterior să păstreze (probabil astea 4 se asemănau cel mai mult din câte au fost scrise), doar două prezintă genealogia de la David la Iosif (un lucru important zic eu, având în vedere că profeţia cerea provenienţa din sămânţa lui David), şi chiar şi aceste singure două genealogii se contrazic una pe cealaltă.

Matei 1 prezintă genealogia lui Iisus, prin regele Solomon (ca fiu al regelui David), si numără 28 de generaţii între David şi Iisus (deci 27 între David şi Iosif), în timp ce Luca 3 prezintă genealogia lui Iisus din David, prin 42 de generaţii, fără a-l mai include pe regele Solomon pe fir (ci aici fiind prezentat ca trăgându-se din Natan, alt fiu al lui David). De altfel de-abia se întâlnesc 12 nume care să coincidă între cele două genealogii privite comparativ, şi nici măcar în aceeaşi ordine.

Luca mai întăreşte în 1:32 („Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, părintele său“) că Iisus ar trebui să se tragă direct din “seminţia” lui David. Aşadar ambii înşiră o genealogie a lui Iosif ca fiind urmaşul lui David, dar în acelaşi timp menţionează că Maria naşte în urma pogorârii duhului sfânt, şi deci fără ‘ajutor’ din partea seminţiei regeşti a lui David (Luca 1:34, Matei 1:18).


Cât despre profeţiile VT, se menţionează că pe mântuitor îl va chema Emanuel (Isaia 7:14: „Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”). Nici Matei nu se opreşte din contraziceri, în 1:21-23:

"ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, (...) Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu"."

Păi, o să-l cheme Iisus ca să împlinească profeţia care spunea că trebuie să-l cheme Emanuel?

Într-o încercare de a împăca capra cu varza, printre altele, a apărut adopţianismul, ce consta în ideea că Iisus a fost un copil născut ca oricare altul, lui Iosif şi Mariei, şi că acesta a devenit fiul al lui Dumnezeu abia la botezul său, astfel păstrând linia de descendenţă din David (care din ele nu se ştie), însă creând alte probleme la rândul său (cu fecioria cum rămânea, dar cu prevestirea, inseminarea, vizita lu’ Gavriil, etc). După cum era de aşteptat, mişcarea a fost declarată erezie la sfârşitul secolului al doilea, şi a fost respinsă de către Consiliul de la Niceea, care a băgat pe fir doctrina trinităţii, care spunea că fiul exista din totdeauna.

Mulţi apologeți creştini explică flagranta contradicţie afirmând că Luca enumeră genealogia lui Iisus prin Maria, în timp ce Matei o enumeră pe cea de partea lui Iosif. In primul rând se ridică nişte semne de întrebare având în vedere statutul femeilor în societatea patriarhală de pe vremea aceea. Acestea aveau cam aceleași drepturi şi libertăţi ca şi un animal de povară. Ambele genealogii enumeră numai nume bărbăteşti, sugerând că numai prin ei era privită descendenţa (probabil femeile erau privite doar ca un incubator pentru seminţia bărbatului). Dacă într-adevăr Maria ar fi fost virgină la naşterea lui Iisus, şi pentru ca Iisus să fie totuşi descendent al lui David, atunci de ce enumeră Matei genealogia lui Iosif până la David, ca justificare a îndeplinirii profeției, şi nu pe a Mariei? Sau a amândurora, dacă ambii ar fi fost urmaşi ai lui David?

Luca îl menţionează pe Eli ca fiind tatăl lui Iosif: „şi Iisus (...), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli”, în timp ce Matei spune că tatăl lui Iosif era Iacov („Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei”). Dacă Luca vorbea de fapt despre genealogia Mariei (chit că spune clar Iosif), ar însemna că de fapt Eli să fi fost socrul lui Iosif. Deci tatăl Mariei. Dar parcă Maria i-a avut ca părinţi pe Ioachim şi Ana...o dăm în alte contradicţii. Şi mai mult decât atât, de unde imensa diferenţă de generaţii? Iosif a fost în a 27-a generatie de la David încoace, Maria într-a 41-a, si au trăit în aceeaşi perioadă (Iosif fiind şi mai în vârstă)??

Sodoma și Gomora nu erau gay (partea I)

Ideea că homosexualitatea este clar condamnată în Vechiul Testament izvorăște din mai multe pasaje. Probabil cea mai cuoscută si, cu siguranță, cea mai influentă este povestea Sodomei și Gomorei din Geneza 19. De fapt relațiile homosexuale au fost numite, în limba latina, chiar după acest oraș (Sodoma), și in decursul evului mediu cel mai apropiat cuvant de "homosexual", în latină sau altă limbă, a fost "sodomita" (Este de precizat ca termenul sodomie (sodomia) este extrem de vag și ambiguu fiind folosit pentru a defini de la relațiile heterosexuale intr-o pozițitie atipica pana la sex oral cu animale. La un moment în istorie a fost folosit pentru a exprima exclusiv relațiile homosexuale iar in alt moment a facut referire doar la relațiile heterosexuale.)
O interpretare homosexuala a poveștii este, insă, relativ recentă. Niciunul dintre pasajele Vechiului Testament care se referă la răutatea, sau păcatul Sodomei, nu sugerează homosexualitatea. Pe fondul unor schimbari sociale mult mai târzii paradigma poveștii se schimbă și interpretarea sa devine una exclusiv sexuală.

Este de notat că, istoric, exista foarte putine dovezi pentru a dovedi existența Sodomei și Gomorei; de fapt cuvantul Sodoma derivă din cuvantul ebraic pentru "ars" iar Gomora din cel pentru "daramaturi". Daca au existat doua cetați distruse ca urmare a unui cataclism, care, poate, a inspirat povestea biblică; nu acestea era numele lor. Geneza a fost rescrisă dupa ieșirea din exilul Babilonian și este posibil ca povestea să fi fost preluată din mitologia sau legendele locale.

Judecând doar textul biblic, par a fi patru concluzii pe care le putem trage despre distrugerea Sodomei: (1) locuitorii Sodomei au fost nimiciți din pricina răutatii lor; răutate care l-a determinat chiar pe Dumnezeu să trimita doi îngeri să investigheze; (2) Sodoma a fost distrusă pentru că locuitorii au încercat sa îi violeze pe cei doi îngeri; (3) orașul a fost distrus pentru că locuitorii au incercat să întrețină relații homosexuale cu îngerii (violul și homosexualitatea sunt doua delicte separate în legea evreiască); (4) orașul a fost culcat la pământ intrucât locuitorii nu au fost ospitalieri cu strainii trimiși de Dumnezeu.

Deși este o concluzie mai pronunțată decât celelate, concluzia (2) a fost de cele mai multe ori ignorată de catre cei care au studiat textele biblice, atât în trecut cât și în prezent. Începand cu 1955 se observa o creștere a numărului cercetatorilor biblici moderni care favorizează a patra interpretare a textului, aceștia accentuând că nunațele sexuale sunt minore sau chiar inexistente, și tâlcul original al istorisirii are de-a face cu ospitalitatea. Succint, concluzia acestor cercetători este că Lot încalcă legile (obiceiurile) Sodomei (oraș în care el insuși era strain) primind străini în cetate după căderea nopții fara a avea aprobarea Sfatului orașului. Atunci când locuitorii Sodomei cer ca Lot să îi aduca afara pe străini pentru a-i “cunoaște”, ei nu cer, de fapt, mai mult decăt sa cunoasca cine sunt aceștia; distrugerea orașului are loc, mai apoi, nu din pricina imoralității sexuale ci din cauza ostilitații fată de straini.

Numeroase argumente ofera o bază solidă acestei concluzii. D.S. Bailey (Derrick Sherwin Bailey - 1955, Homosexuality and the Western Christian Tradition) evididențiaza că verbul evereisc pentru “a cunoaște” este, în ciuda opiniei publice, extrem de rar folosit cu conotație sexuală in Biblie: in numai 10 din cele 943 de apariții în Vechiul Testament este folosit cu sensul de cunoaștere carnală (tradus uneori “împreunare”). Septuagintul (Versiunea alexandrina a Vechiului Testament tradus in limba greacă) nu are, de asemenea, nicio referire sexuală pentru acest fragment, expresia grecească folosită însemnând “a deveni cunoștinta cu”, “a deveni familiar cu” (συγγεωμεθ αντοις) in contrast cu verbele folosite când se face referire la fiicele lui Lot; verbe ce au un sens sexual. Mai mult, povestirea Sodomei și Gomorei este singura bucată din Vechiul Testament în care se crede că verbul “a cunoaște” ar face referire la actul homosexual.

Isus însuși pare să creadă că Sodoma a fost distrusă datorită pacatului inospitalitații:

“Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.” (Matei 10: 14-15; Luca).

De asemenea sunt, în Vechiul Testament, numeroase referințe către Sodoma și soarta acesteia, iar cercetătorii nu au acordat întotdeauna acestui aspect importanța meritată. Sodoma este folosită ca un simbol al răului in zeci de pasaje, dar în niciunul dintre ele păcatul Sodomei nu este specific indicat ca fiind homosexualitatea; pe de altă parte, celelalte păcate sunt explicit menționate. Ecclesiasticul spune că Dumnezeu îi ura pe sodomiți pentru trufia lor

“N-a iertat pe cei care locuiau cu Lot, ci i-a urgisit pentru trufia lor. “ Ecclesiasticul (16:9)

iar Cartea Înțelepciunii avansează aceeași ipoteză. In Iezechiel păcatele Sodomei nu sunt doar enumerate ci sunt găsite a fi mai putin grave decât păcatele sexuale ale Ierusalimului:

"Viu sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu; Sodoma, sora ta, n-a făcut nici ea, nici fiicele ei ce-ai făcut tu şi fiicele tale.
Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit. ". Iezechiel (16:48-49)

Este necesar să subliniez înca o dată că acești autori ai Vechiului Testament fac referire la o istorisire despre care unii comentatori moderni pretind că se refera, in mod negreșit, la homosexualitate; și că acești autori aveau o legătură mult mai intimă cu limba și cu viața oamenilor acelor timpuri. Refuzul lor sistematic de a conecta morala poveștii Sodomei cu homosexualitatea nu poate fi trecut cu vederea prea ușor.

Singurul argument care poate fi adus pentru a demonstra dorința sexuală a sodomiților este că Lot oferă pe cele doua fiice ale sale locuitorilor cetații, iar gestul său sugerează anticiparea intențiilor sexuale. Acest argument, totuși, nu rezistă unei cercetari atente. Bailey notează: "Punerea în legatuă (a actului lui Lot) cu motivul - oricare ar fi fost acesta - pentru care cetațenii cereau aducerea străinilor este pură speculație. Cele doua fete sunt, fară îndoială, singura răscumprare pe care Lot o putea oferi in acel moment pentru straini". Aceasta acțiune, de neinmaginat în societatea noastră, este consistenta însa cu statutul social insignifiant al femeilor și al copiilor din vremea aceea; iar evenimentul nu este lipsit de unul asemănător in "mult mai civilizatul" Imperiu Roman: Ammianus Marcelinus își aminteste de un incident în care Consulul Tertullus și-a oferit copii unei mulțimi ostile pentru a se salva.

În partea a doua a articolului vom vedea că întelesul original al poveștii biblice rămâne neschimbat pana târziu în Evul Mediu, că istorisirea are o geamănă pe care o găsm intr-o altă bucată a Vechiului Testament și, paradoxal, aceea și-a pastrat tâlcul și vom analiza schimbăriile care au dus la reintepretarea moralei poveștii Sodomei.

Controverse?

Cate persoane ati auzit ca sunt de acord ca copii lor sa aibe dreptul sa aleaga intre Creationism si Evolutionism? Eu am auzit prea multe. Pentru acei oameni se pare ca e clar ca aceste doua subiecte stau pe picior de egalitate, ca ambele au baze la fel de solide, si ca noua nu ne ramane decat sa alegem una dintre ele in care sa credem. Esec total din partea invatamantului.

Tocmai pentru ca asa s-a pus mereu problema, copiii de acum o generatie au ajuns parintii de astazi, care isi invata proprii copii acelasi talmes-balmes. Se ia stiinta, se baga in aceeasi oala cu religia si superstitiile, se amesteca la foc mic si se condimenteaza dupa bunul plac. Cu ce sa ramana copiii in cap daca asa le este prezentata problema?

Trebuie delimitat de la bun inceput ce e stiinta ce se bazeaza pe dovezi si falsicabilitate, si ce e religie, traditie, superstitie, etc. Tin minte si acum ora de istorie din generala, cred ca era in clasa a5a, cand profesoara prezenta antropologia, si s-a oprit la un moment dat sa spuna ca: asta spune istoria, mai e si varianta propusa de religie care spune ca oamenii au fost creati de catre Dumnezeu. Sunt asadar creationisti si evolutionisti. Ne-a explicat cate putin apoi a inceput sa intrebe prin clasa care cum e. A ridicat in picioare o colega, si a intrebat-o: tu de ce parte esti: a evolutionistilor sau a creationistilor? Saracul copil se trezise parca incoltit, nu stia ce sa rapsunda, nu intelesese bine implicatiile, si nu intelegea de care parte sa treaca. Parea ca ii era mai degraba frica sa nu aleaga partea gresita, si sa ii para rau apoi. S-a mai calmat dupa ce a raspuns si a vazut ca nu i-a mai zis nimeni nimic, s-a bucurat ca poate sa stea la locul ei linistita in banca.

Daca va intrebati care a fost raspunsul ei, a fost: "Eu....cred....ca..ne-a facut Dumnezeu.." (raspuns probabil datorat orei de religie de mai devreme in ziua aceea). Insa la acest raspuns, profesoara (a carei intrebare fusese "evolutionism sau creationism"), se astepta sa primeasca una din cele doua variante. Puteti spune..pai...e clar, fetita a spus ca ea crede ca ne-a facut Dumnezeu, deci e de partea creationistilor! Ei bine, dupa auzirea raspunsului, profesoara a insistat ca acel copil sa foloseasca fix una din cele doua variante expuse. Astfel a devenit evident ca desi colega mea raspunsese ca ea crede ca ne-a facut Dumnezeu, nu era sigura carei dintre cele doua variante (evolutionism/creationism) apartine raspunsul ei, fiind doar bucuroasa ca nimeni nu o mai intreaba nimic.

Din pacate aceasta impartire pe tabere poate fi regasita si la varste mult trecute de copilarie. Danduli-se o falsa nota de exhaustivitate, sunt adevarate meme ce se bucura de o mare popularitate.

Pentru cei ce doresc totusi sa lase copilul sa aleaga, daca tot sunt atat de darnici si de increzatori in discernamantul copiilor lor, sa opteze pentru controversele din toate domeniile. Cati parinti ar fi de acord ca la orele de chimie copiii sa fie invatati si despre alchimie, la orele de geografie copiii sa fie invatati si ca Pamantul poate fi plat si ca se afla in centru Universului, sau la astronomie sa invete de zodiace? Astfel ar intra si povestea creationista, insa la orele de religie, unde vor trebui sa invete de asemenea despre zei cu cap de elefant si patru maini.